Ce este fiecare material, de fapt

Lemn Masiv
Natural 100%

Tăiat direct din trunchiul copacului. Nicio adăugare, nicio prelucrare chimică. Stejarul, nucul, frasinul — exact cum au crescut.

  • Durată 30–50+ ani
  • Se refinisează oricând
  • Zero emisii chimice
  • Valoare care crește în timp
  • Unic — fiecare piesă diferită
  • Preț inițial mai mare
  • Necesită aclimatizare
PAL
Aglomerat

Rumeguș și așchii de lemn presate cu rășini sintetice și adezivi. Acoperit cu folie imprimată sau furnir subțire. Nu este lemn — seamănă cu lemnul.

  • Preț mic inițial
  • Suprafață uniformă
  • Disponibil imediat
  • Durată 5–10 ani
  • Nu se poate repara
  • Emite formaldehidă
  • Degradare la umiditate
  • Canturile se decojesc
MDF
Fibră densă

Fibre de lemn fin măcinate, presate cu rășini sintetice la presiune înaltă. Suprafață mai fină decât PAL, dar același tip de material compozit.

  • Suprafață foarte fină
  • Vopsibil uniform
  • Prelucrare ușoară
  • Durată 7–12 ani
  • Greu și fragil la impact
  • Emite formaldehidă
  • Se umflă la apă
  • Nu se poate repara

Comparație completă — 10 criterii esențiale

Criteriu Lemn Masiv PAL MDF
Material de bază Lemn natural 100% Rumeguș + rășini Fibre + rășini
Durată estimată de viață 30 – 50+ ani 5 – 10 ani 7 – 12 ani
Rezistență la uzură Excelentă Slabă — se zgrăie, cojește Medie
Rezistență la umiditate Bună (cu finisaj) Slabă — se umflă Slabă — se umflă
Reparabilitate Completă — șlefuire, refinisare Zero — se aruncă Zero — se aruncă
Emisii chimice Zero — lemn natural Formaldehidă (clasa E1/E2) Formaldehidă (mai mult decât PAL)
Aspect în timp Patinare elegantă, îmbunătățire Degradare, decojire, îngălbenire Degradare moderată
Preț inițial Mai mare Cel mai mic Mic
Cost per an de utilizare 50 – 150 lei/an 150 – 250 lei/an 100 – 200 lei/an
Valoare la revânzare Există, crește în timp Zero Zero

Problema formaldehidei — ce nu se spune în magazine

PAL-ul și MDF-ul sunt fabricate cu rășini pe bază de formaldehidă — o substanță clasificată de OMS ca agent cancerigen de grupul 1. Mobilierul nou din PAL sau MDF emite aceste vapori în aer, mai ales în primele luni de la cumpărare.

Există clase de emisie (E0, E1, E2) — cu cât litera e mai mică, cu atât mai puțin emite. Problema este că în România nu toți producătorii sau importatorii specifică clasa de emisie, mai ales pentru mobilier ieftin adus din Asia.

⚠️ Dacă ai copii mici sau persoane cu probleme respiratorii în casă, alegerea materialului de mobilier contează serios. Lemnul masiv finissat cu ulei vegetal nu emite absolut nimic. PAL-ul ieftin poate emite vapori de formaldehidă luni de zile.

Mituri comune despre mobilierul din PAL și MDF

Când are totuși sens PAL sau MDF?

Suntem sinceri: există situații în care PAL sau MDF sunt alegeri rezonabile.

Recomandarea noastră: Pentru orice piesă centrală a casei tale — masa de dining, blaturi, scări, mobilier reprezentativ — alege lemn masiv. Pentru corpuri interioare de dulap sau mobilier auxiliar, PAL sau MDF de calitate poate fi o alegere pragmatică.

Cum recunoști lemnul masiv adevărat

Când cumperi mobilier și nu ești sigur dacă este masiv adevărat sau nu, câteva teste simple îți pot răspunde pe loc:

  1. Greutatea — Lemnul masiv este greu. O masă de 180 cm din stejar cântărește 40-60 kg. Dacă o ridici ușor, ceva nu e în regulă.
  2. Canturile — Privește muchia blatului. La lemnul masiv vezi fibrele continue în secțiune. La PAL/MDF cu furnir vezi un strat subțire lipit deasupra.
  3. Fibra pe suprafață — La lemnul masiv fibra este neregulată, cu variații naturale. La PAL cu folie imprimată, modelul se repetă identic la câțiva centimetri.
  4. Mirosul — Lemnul masiv proaspăt finissat miroase a lemn natural. PAL-ul nou miroase chimic — acelea sunt vaporii de rășini sintetice.
  5. Întreabă direct — Un producător serios îți spune imediat esența, originea și grosimea lemnului. Dacă răspunsul e vag, e un semn rău.

La noi știi exact ce primești

Stejar, nuc sau frasin românesc, prelucrat în atelierul din Gherla. Îți spunem esența, grosimea, originea și finisajul — înainte să confirmi comanda.

Cere o ofertă transparentă